În homeschooling, una din îndrumări pentru părinți este să nu impună copiii să învețe după un program strict, ci să urmeze interesele copiiilor, să-i susțină, și să-i ajute să treacă de obstacole, cu ideea că ei o să învețe toate lucrurile de care au nevoie pe măsura necesității și în contextul la problemele concrete care o să le întîmpine. — La prima vedere asta pare să fie o idee utopică, și cînd discutăm acest subiect inevitabil apar mai multe întrebări. Să le examinăm.

În primii cîțiva ani de viață, copiii învață două dintre cele mai complexe lucruri pe care le vor învăța tot restul vieții:

  1. să meargă;
  2. să înțeleagă și practice vorbirea.

Chiar dacă pare natural acum, mersul cere un efort enorm din partea copiilor: chiar și atunci cînd merg pe 4 picioare asta necesită menținerea echilibrului și coordonarea conștientă a 4 membre, poziția corectă a palmelor, a restul corpului. E nevoie o grămadă de încercări numai să descopere poziția optimă pentru mers.

Înțelegerea vorbirii pentru prima dată este probabil cel mai complex lucru pe care-l învață orice om pe tot parcursul vieții. Încercați să vă închipuiți de cît efort e neveoie ca să înțelegi și să vorbești o limbă total nouă — de exemplu chineza — și asta fără să ai un traducător, fără nici o noțiune de gramatică, neștiind că există verbe, adjective, sau substrantive, fără manuale sau cunoașterea unei limbi asemănătoare. Cei care lucrează în tehnologii informaționale (ca și mine) probabil cunosc, sau își pot închipui complexitatea și cantitatea de date implicată într-un sistem care să poată înțelege vorbirea umană, și asta probabil îi ajută să înțeleagă de cît efort e nevoie.

După ce ne dăm seama că și mersul, și vorbirea, necesită nenumărate încercări, și o cantitate enormă de energie și răbdare investită, e normal să apară întrebarea: Din ce motiv fac copiii aceste eforturi? — Răspunsul e că nu este un motiv rațional intenționat, și nu este nici un sfat din partea părinților pe care ei îl urmează, ci e curiozitatea și dorința înăscută a copiilor de a cunoaște și de a înțelege lumea înconjurătoare.

Cine are un copil la vîrsta cînd începe să meargă, știe cît de dornic este să se pornească să vadă ce este în jur: este un mecanism înăscut în specia umană dare-l îndeamnă pe copil să exploreze — nu trebuie să-i zică adulții: „Hai, pornește-te, să cunoști lumea înconjurătoare! Hai, învață să mergi! O să-ți trebuiască-n viață!”. 🙂 Ei învață toate aceste lucruri pur și simplu pentru că simt nevoia de a se orienta, și de a înțelege ceea ce văd.

Un pic mai tîrziu, în jocuri, ei învață reguli de interacțiune cu ceilalți jucători, se orientează cum funcționează, cum sunt aranjate lucrurile, ce să facă și ce să nu facă, toate pentru a înțelege cum să obțină rezultatul care și-l doresc. Și din nou, asta îi costă nenumărate încercări și răbdare.

Un caz de primă mînă e fiul meu de 11 ani și jocul Minecraft: începînd de la lucruri elementare, să sapi să găsești felurite minereuri, să-ți faci felurite instrumente de săpat, rețete de combinare și prelucrarea a minereurilor pentru a obține materiale și instrumente noi, construcții de felurite clădiri, și o mulțime de alte mecanisme care eu încă nu le știu. Toate astea devin și mai interesante și mai relevante cînd comunică cu alți jucători din joc, din alte țări, de alte vîrste, se asociază în echipe, construiesc baze împreună, împart și organizează lucrul, asigură paza, luptă cu echipe din vecinătate, fac comerț cu materiale și alte bunuri, fac mecanisme automate de prelucrare a minereurilor, plantații, ferme de animale, și multe altele pe care eu n‑am ajuns să le cunosc. Poate să construiască o clădire ore în șir, să reconstruiască cu răbdare baza după ce o altă echipă le‑a distrus‑o, să adune materiale ore în șir.

Toate aceste calități sunt imediat aplicabile pentru orice adult: răbdare și persistență, orientare în spațiu, explorarea și cîntărirea opțiunilor, interacțiunea și asocierea cu alți oameni pentru a atinge un scop mai mare decît îl poți face singur, negociere, luare de decizii, strategie pe baza experiențelor din trecut, înțelegerea lucrurilor noi prin comparație cu altele pe care le cunoști, memorizarea la nenumărate nuanțe și detalii specifice.

Învață aceste lucruri din dorința proprie, din curiozitate de a‑nțelege cum e aranjată și cum funcționează această lume.

Dorința de claritate există și la maturi: noi toți vrem să înțelegem cum funcționează lucrurile din jurul nostru, să cunoaștem împrejurările fizice din jurul nostru, să aflăm ce și unde este și să ne facem un calcul despre cum putem ajunge acolo cel mai eficient. Să găsim lucrurile pe care le dorim și să înțelegem cum le obținem, și să înțelegem lucrurile care nu ni le dorim și cum să le evităm.

Cunoașterea, înțelegerea, și claritatea sunt necesități pe care fiecare ființă umană tinde să și le îndeplinească, și de aceea este neglijabil riscul ca copiii (sau adulții) să nu vrea să învețe.

Și acum unii părinți ar zice:

— Bine, domnule filosof, dar eu văd că copilul meu nu e prea interesat de lecțiile de la școală. Cum explicați asta?

— Mmm… lecții de la școală… O să încerc să explic printr‑o comparație. Cam la toți ne place o supă bună, cu verdeață, poate cu fasole, cartofi, poate cu cărniță, cu legume, și alte bunătăți, nici rece nici fierbinte, numai bună de sorbit! E bună pentru că are toate ingredientele celea sănătoase și utile pentru organism, dar probabil în primul rînd ne gîndim cu poftă la ea pentru gustul plăcut.

Acum închipuițivă că într‑o zi la prînz, ne pomenim cu un șir de farfurioare și sticluțe cu aceeași cantitate de substanțe utile, fiecare separate; unele se recomandă a fi servite cu apă pentru că altfel se opresc în gît și provoacă vomă.

Eu zic că ași putea „servi” această „mîncare”—în această formă—cel mult de cîteva ori. După aceea n‑ași mai avea ochi s‑o văd. Și asta este ceea ce vedem la copiii care par să piardă degrabă interesul în a ingera cunoștințele îmbuteliate separat.

Geometria ar fi mai ușor de mîncat ca parte din construcția de mobilă, jucării, sau orice altfel de construcție. Tainele comunicării ar fi mai ușor de mîncat în interacțiunea cu alți oameni care se întîmplă natural în viața de zi cu zi. Chimia, fizica, matematica, și programarea își au fiecare rețete în care devin și ele digerabile.

— Bine, dar școala e așa cum e, și noi ca părinți nu prea avem cum să ajustăm „meniul” pe placul fiecărui copil.

— Așa este. Și de aceea părinții pentru care meniul școlii nu li se pare potrivit, caută alte soluții, și homeschoolingul este o alternativă. Nu e una mai simplă, mai ușoară, sau mai ieftină, ci e una pe care cei care o aleg o aleg pentru că o cred mai bună pentru ei ca părinți, și pentru copiii lor.

* * *

E clar că sunt mult mai multe întrebări și nuanțe în decizia de a face homeschooling, și n-ași putea să le acopăr pe toate într-un articol. De fapt există cărți întregi pentru asta, și probabil nici ele nu pot să răspundă toate întrebările. De aceea facem întruniri cu părinții care încearcă să afle răspunsuri la ele, și treptat publicăm răspunsuri și aici pe blog.