De milioane de ani ființele umane transmit cunoștințele lor “din tată în fiu”. În trecut persoanele care erau numite “învățători” erau foarte puține. Cît de straniu nu ar suna, în raport cu evoluția umană, școală este un concept nou. Iar educatia acasă este veche de când lumea, și familia era responsabilă de studiile copiilor. Statul a început să se implice în acest proces odată cu Revoluția Industrială.

În ziua de azi, majoritatea sînt convinși că pentru a învăța propriii copii, trebuie să ai ani de pregătire pedagogică, să treci peste un număr infinit de teste și examene, care de fapt nu sînt în stare de a identifica și evalua obiectiv talentul și capacitatea pedagogică. Acest proces crează doar persoane cu titlu de “învățători calificați”, care aleg aceasta profesie fără să știe dacă este sau nu vocația lor adevărată.

Pentru a transmite cunoștințe este important în primul rând să se stabilească un raport de încredere între învățător și copil. Învățătorii, în ziua de azi, pur și simplu nu au posibilitate să urmeze ritmul propriilor elevi, pentru că programa este supraîncărcată și mai au foarte multă munca în plus de efectuat, care nu are nici o legătură cu pedagogia.

Sa înveți un copil care vrea sa studieze, înseamna sa il asculți mai întâi și apoi să descoperi cum să îi răspunzi la întrebări, care vin direct de la el, și nu invers, într-o atmosfera calmă și plăcută, bazată pe respect reciproc. Copilul devine mult mai deschis, mai încrezut în el însuși și echilibrat psihologic, atunci când nu mai este supus interogărilor și evaluărilor continue, care îl clasifică într-o anumită categorie, ca de exemplu, reușita școlară. Acest fapt influențează negativ asupra capacităților cognitive ale copiilor.

Într-o clasă obișnuită raportul învățător-elev este de 1:20 sau 1:25, în schimb acasă este de 1:1 sau 1:2, sau în dependență de cîți copii sunt în familie. Acest raport individual permite o legătură personală construită pe dimensiuni de autenticitate, sinceritate, profunzime, care sînt mult mai importante decât oricare alte instrumente pedagogice.

Educația în familie înseamnă personalizarea parcursului educativ în ceea ce privește metodologia, ritmul individual al fiecărui copil și oferă posibilitatea de a alege materiale didactice alternative. Viața în sine este o clasă, iar fiecare moment o lecție din care copilul învață în mod natural. Copii încep să învețe de la naștere, chiar mai devreme. Creșterea lor intelectuală ca și cea fizică este continuă. Așa cum copii de mici învață sa meargă, mai întâi de-a bușilea și apoi fac primii pași, apoi să vorbească, tot așa continuă mai departe să învețe, să descopere lumea înconjurătoare pas cu pas și toate astea sub ochii părinților.

Părinții care aleg această cale au un simț puternic al responsabilității pentru instruirea și educarea propriilor copii. Homescoolingul este o creștere inclusiv și pentru părinți, pentru că acestea încep să facă cercetări, planifică și organizează lecții, studiază psihologia copiilor și diferite tipuri de pedagogie (ca de exemplu, metoda Steiner și Montessori), apelează la ajutorul profesioniștilor dacă este necesar, și exploatează toate resursele disponibile pentru a-și îndeplini misiunea lor.