Într-o conversație în grupul nostru pe Viber, o mămică a dat o întrebare care probabil se întreabă mulți alți părinți, și de aceea am decis să o publicăm aici pentru a aduce tuturor liniștea sufletească. 🙂

* * *

— Îmi place mult ideea [de homeschooling], dar am o frică că atîta timp cît ei sunt în sînul familiei și lumea e așa bună pentru ei, cum va fi cînd vor ieși din ea și îi vor aștepta lupii afară dar ei nu vor avea experiența să țină piept societății dure?

— Copii cît sînt mici, trebuie sa aibă copilărie, trebuie iubiți, sărutați, îmbrățișați și să trăiască din povești, sa le transmitem valori, principii etice, morale, spirituale, reguli și disciplină, trepatat, prin exemplul nostru, în primul rînd. Să îi ghidăm pentru ca ei să-și descopere talentele, punctele forte și să se realizeze treptat-treaptat ca personalități.

Asta este fundamentul viitoarei personalități a copilului, creat, născut, construit într-un mediu sigur, cald, calm, în familie și cu vîrsta, cînd conștiința copilului crește, el va avea sub picioare o bază, puncte de orientare, valori, care nici un el de influență externă nu le va putea schimba.

Da, va greși, se va impiedica, dar va avea forta să ințeleaga că din greșeli se învăța, va avea putere să se ridice datorită anumitor convingeri educate încă din copilărie, va ști că întodeauna se găsesc soluții, și va ști la cine să vină după un sfat. Dar, dacă de mic îl pregătim că acolo îl așteaptă lupii, chiar așa va fi, și se va transforma într-un lup, dar dacă de mic e crescut în dragoste și protejat și că toți greșim, dar ne ridicăm și mergem inainte cu lecția învățată pentru ca viață e frumoasă și intodeauna se vor găsi oameni frumoși lîngă el.

Va avea un talent de care lumea are nevoie, își va face munca cu dragoste și din dragoste pentru oameni, totul va fi bine, așa eu văd să pregătești un copil de viață. Ceea ce noi nu am avut și învățăm din mers. Dar noi nu am avut atîta propaganda în jurul nostru mediatizată de peste tot și cel mai strașnic acuma prin școli.

Așa că să nu va fie frică că copii nu vor face față lupilor. De fapt „lupii” sînt ai noștri, sînt convigerele noastre, sînt traumele noastre, experiența noastră și credem că dacă le transmitem copiilor cît mai curînd, îi protejăm. Dar, de fapt, copii noștri sînt diferiți de noi, și vor avea o cu totul alte experiență, ceea ce le putem noi transmite sînt valorile, principiile, încrederea în forțele proprii, încrederea în Dumnezeu.

Cu vîrsta vine și discernămîntul. Dar, doar cu vîrsta. Cînd vor pleca în lumea mare vor ști deja cine sînt, în primul rînd un bărbat va ști că e Bărbat și o femeie că e Femeie și care le sînt rolurile, vor avea deja măcar un talent dezvoltat, necesar pentru a se realiza în viață, va ști să înțeleagă cine este el/ea, ce vrea de la viață, și încotro merge.

Eu personal am descoperit toate aceste lucruri foarte tîrziu. Cine sînt și ce vreau? Mi-a luat foarte mult timp și cu prea multe cucuie. Și eu vreau personal ca copiii mei să descopere toate astea cît mai curînd.

Eu, noi toți am trecut prin școală și acolo nimeni nu m-a învățat cum să fiu mamă, soție, femeie, care este talentul meu, ce îmi place, ce nu-mi place, ce vreau de la viață de fapt, tot am învățat după s-au terminat anii frumoși de studenție și am plecat în lume, din mers, cu traume sufletești și psihologice. Și știu sigur ce m-a facut sa merg înainte. Bunica mea! Îmi amintesc cum ea în fiecare seară se ruga, credința ei în oameni și dragostea ei pentru toți, chiar dacă gresesc.